Prea multă agitaţie la televizor, prea multă stare de nepăsare în realitate.
Tocmai am terminat de mâncat şi cum era prea multă linişte am zis să aprind televizorul. Am observat că pe toate posturile era ştirea cu acel băiat omorât de nişte câini maidanezi.Nu vreau să vorbesc despre acel incident, voi vorbi la modul general. Ştiu că nu este primul caz, sunt foarte multe, probabil chiar în acest moment cineva este muşcat de aceşti câini. Problemele astea niciodată nu vin din senin, ele au o poveste în trecut. Şi dacă ne uităm puţin în trecut am avut 100 de ocazii de a scăpa de aceşti câini şi 101 ratări,dar s-a mai vorbit…doar s-a vorbit.
Dar cum spuneam, problema vine din trecut şi în mare parte oamenii sunt problema. Este foarte simplu, eu aşa îmi imaginez apariţia maidanezilor. Gândiţi-vă puţin: “ciobănescul vecinului a ieşit prin gard şi s-a dus la căţeaua lui Ion. Acum Ion nu are ce să facă cu puii, de omorât nu poate pentru că-l mustră conştiinţa, aşa că îi mai creşte puţin apoi îi duce şi îi lasă pe stradă.De aici povestea este cât se poate de logică”. Şi uite aşa au apărut maidanezii.
Acuma, o rezolvare ar fi să construim nişte adăposturi pentru adopţie.Bun, dar câinii au nevoie de mâncare, apoi trebuie să aducem oameni la lucru. De unde bani pentru mâncare,întreţinere, îngrijitori ? De la stat, care stat? (absurd)
Altă metodă ar fi să-i eutanasiem. Dar văd că apare protecţia animalelor. Şi acuma parcă lucrurile iau o întorsătură frumoasă. Protecţia animalelor nu ne lasă să-i eutanasiem, dar protecţia animalelor îi lasă neprotejaţi în stradă. Poate sunt eu nebun, dar unde îi logica? Ce face protecţia animalelor?…Nimic !
Eu am câine şi pot spune că sunt anti-eutanasiere, dar problema a devenit destul de gravă. Avem de ales între om şi animal. Sunt un iubitor de animale, dar dacă sunt pus în situaţia de a alege între un copil şi un maidanez aleg copilul.
Rezolvări sunt, dar viitorul după cum îl ştim şi după cum am fost obişnuiţi să-l vedem sună în felul următor:” bla bla bla, facem, bla bla bla mâine în toate oraşele bla bla bla..mut” şi câinii tot pe stradă vor rămâne.
Să aşteptăm…..
“Foarte bine” că avem protecția animalelor și nu avem protecția oamenilor.
Se presupune că poliţia se ocupă de asta. Sau nu ?!
Basescu e de vina :)) zic si eu
s-a uitat de ei, cand o sa mai moara cineva mancat de caine se mai iau masuri o luna si tot asa