“Tocmai am realizat că în România apar oamenii foarte corecţi, oameni cu carater puternic . “Vise…defapt este invers.
Azi a trebuit să plătesc nişte facturi. De obicei facturile le plătesc la Banca Transilvania, pentru că este aproape de mine şi treaba merge foarte repede. Azi când ajung în faţă la bancă şi dau să intru paznicul imi arată semn către orar, era deschis până la 17:30. Scot telefonul, mă uit la ceas :”17:33″. Totuşi îl întreb pe paznic: “Pentru 3 minute? “, iar el nu-mi spune nimic dar îmi aruncă o privire de genul: “cine sunt eu şi de când îmi permit să mă dau rotund..”. Era un om trecut de 40 de ani,chelios şi cu statura de paznic: “adică gras”. Pe mine mă enervează unii paznici pentru că cer atâta respect.
Ei ce se gândesc: “am un spray si un baston…sunt cineva “, dar amândouă şi le pot îndesa pe unde scot alte chestii.Unii paznici vor să fie mai respectaţi decât poliţiştii, deoarece uită că acel atestat de care ai nevoie pentru a ajunge paznic îl poate avea orice om.
Acum asta cum să o iau? Bataie de joc sau mai nou oamenii sunt foarte corecţi.
Eu zic că-i bătaie de joc.
În primul rând casele nu erau închise , iar la casa care trebuia eu să merg erau 2 oameni. Ca să plăteşti o factura nu durează mai mult de 2 minute,deoarece facturile au un cod care trebuie scanat…plăteşti şi ai plecat.
În al-2lea rând paznicul dacă era un om corect putea să se duca până la casa respectivă şi să întrebe dacă mai poate să lase un om.Până la urmă nu el se ocupa de factură ci doamna de la casă,dar dacă omul era “rotund” trebuia să aibă şi caracterul la fel.
Şi până la urmă…Cum mi-am permis să întârzii 3 minute şi să vreau să intru ?
“De apreciat oamenii ca acest paznic, un om foarte corect”. (m-aş fi bucurat să nu fiu nevoit să folosesc ghilimelele ).
Numa’ bine !
Intr-adevar, poate esti suparat pentru cele trei minute. Acum priveste lucrurile din partea cealalta. Cand profesorul te tinea la ora si din pauza, erai incantat ?
Nu eram încântat.
Dar dacă aş fi intrat programul lui nu se schimba cu nimic.
Adi, eu cred ca a procedat foarte corect. Orarul trebuie respectat atat de ei cat si de tine. Acei oameni de la casa care asteptau, cu siguranta intrasera inainte de ora 17:00 si nu ii putea da afara. Daca te-ar fi lasat pe tine, ar mai fi putut veni altul si altul si altul si ar fi trebuit sa ii lase si pe ei pentru ca te-a lasat si pe tine. Nu se ajungea niciunde. De aia este orar, sa fie respectat, nu incalcat. Trebuia sa fii si tu mai punctual >:D<
Data viitoare voi intra la 17:29. Daca tot ii sa respectam un orar, de ce nu sunt respectate si lucrurile care conteaza mai mult ?
Nu mai fi asa revoltat! Nu merita. Lucruri ca astea sunt la ordinea zilei si sunt nimicuri in comparatie cu adevaratele nedreptati ale vietii! Asa ca fi si tu mai punctual data viitoare si n-are ce sa se mai intample, good luck! :))
Ba merita, pentru ca daca mai nou se respecta cu strictete un orar …restul legilor de ce nu sunt respectate?
Pentru ca e Romania! Si asta zice cam totul.
Pana la urma ai platit ?
Da, a-2a zi.